Activitate desfăşurată cu cadrele didactice. Tema: „Dascălul ca plăzmuitor al viitorului conţinut sufletesc uman”

Activitate desfăşurată cu cadrele didactice cu tema:
„Dascălul ca plăzmuitor al viitorului conţinut sufletesc uman”
30 noiembrie 2022

 „Dascăle fii soare, care emană căldura umană, fii teren fertil pentru dezvoltarea sentimentelor umane, seamănă cunoştinţele nu numai în memoria şi conştiinţa copiilor tăi, dar, în primul rând, în sufletele şi inimile lor. Doar în acest caz cunoştinţele tale pot deveni treptele constituirii morale pentru fiecare dintre discipolii tăi”.

Procesul de învăţământ actual rareori este însoţit de trăiri emoţionale pozitive. Între timp, eminenţi pedagogi şi psihologi (K.Uşinski, I.Corceac, V.Suhomlinski, S.Rubinştein şi alţii) considerau sentimentele drept primul şi cel mai important obiect al educaţiei personalităţii. „Copiii gândesc cu inima”, afirmă I.Corceac, acest adevăr rămânând să fie valabil şi în raport cu maturii. „Sentimentele sunt păzitorul fidel al conştiinţei („sovestei”)”, observa V.Suhomlinski.

Pedagogia reprezintă ştiinţa ce are ca scop instruirea, educaţia tinerei generaţii. Noi, pedagogii suntem cei ce descoperă capacităţi, abilităţi ale copiilor, pentru a-i dezvolta armonios, a-i îndruma, asigura cu sprijin pentru atingerea unor noi scopuri, a-i ghida spre descoperirea tainelor ascunse ale Universului copilăriei.

Grija permanentă faţă de copil, crearea condiţiilor optime, adecvate pentru studiu sunt principiile de bază ale instituţiei. Nu poţi fi pedagog fără dragoste pentru copil, fără capacitate de sacrificiu în slujba lor, fără înţelepciune, răbdare şi speranţă. Copiii au nevoie să-i ocrotim cu căldură părintească, să descoperim resurse nebănuite în conştiinţa şi imaginaţia copiilor, astfel devenind oameni puternici, realizaţi din punct de vedere personal şi profesional.

Învăţământul reprezintă un nucleu vital al societăţii, DVS, cadre didactice, având uriaşa responsabilitate de a forma şi a educa generaţiile viitoare în spiritul valorilor culturii naţionale.

Tehnologia predării şi educaţiei, preconizată în lucrarea „Plăzmuind un suflet nobil”, solicită de la educator capacitatea de a da discipolilor permanentă încărcătură emotivă; altfel spunând, a le trezi, menţine şi întări dorinţa de a face ceva bun, nobil. Însă pentru a semăna binele între copii, educatorul trebuie să le deschidă lor INIMA SA.

Drumul spre inima discipolului este Inima curată a educatorului, dascălului. Oricare influenţe educative se vor stinge, trecând prin coridoarele pustii ale lumii spirituale a educatorului. Punându-şi Inima sa în contact cu Inima copilului, educatorul se va strădui să o atingă, să o deschidă, să trezească în ea sentimente, atrăgându-le de partea sa. Astfel chipurile frumoase, măreţe, oferite de către educator copilului la activitate, se vor reflecta în raţiunea inimii lor ca dorite, aşteptate, deci ca hrană pentru Inimă, pentru Spirit. E nevoie însă, ca chipurile până la acel moment să treacă prin inima educatorului şi ca pe ele să se sedimenteze cele mai bune emanaţii ale Inimii sale. Toate acestea pentru ca chipurile să nu să se transforme în cunoştinţe, aşa rămânând în noi- doar cunoştinţe. Bineînţeles, copiii nu vor interpreta dintr-o dată chipurile, ca spiritualitate şi cumsecădenie deja constituite. Ele vor mocni lung timp în discipoli. Aceste seminţe vor rodi nu o dată în an, dar permanent, în orice clipă şi oră, până la sfârşitul vieţii, urmând chemării lăsate de dascăl: ,,Nu uita de Inimă… de Inimă… de Inimă…”

Pentru a putea face faţă acestei înalte misiuni, Inima educatorului trebuie să se umple de iubire pentru copil, de nelinişte şi grijă pentru el, să tremure şi să tindă spre autoperfecţiune. Şi aşa zi de zi, oră de oră.

Principiul de bază de la care vom porni constă în faptul că toate cunoştinţele propuse discipolilor de către educator trebuie să poprnească din inimă. Folosind posibilităţile diferitor domenii de activitate, educatorul îi va putea învăţa pe copii să ţină Inima deschisă şi spre Cer , şi spre Pământ. La activităţile de Limbaj şi Comunicare, educatorul îi va învăţa pe copii să comunice cu oamenii de la Inimă la Inimă, să-şi ţină inima în curăţenie. Copiii vor fi atraşi să-şi cerceteze simfonia verbală a Inimii, muzica spiritului, nuanţelor verbale, frumuseţii şi paradisului vorbirii.

Vorbirea este muzica spiritului care sună în Lăcaşul Inimii.

Fără Inimă, ce vom spune?
Fără Inimă, ce vom şti?
Fără Inimă, cum vom trăi?

La activităţile de Ştiinţe şi Tehnologii, ţinând Inima deschisă şi spre Cer, şi spre Pământ, educatorul este dator să le insufle copiilor că Universul este un mare Soare-Inimă, iar noi trăim în el cu ale noastre soare-inimi. Educatorul este acel, care îl va ajuta să înţeleagă că Inima este un magnet ce funcţionează după legea atracţiei similarului. Şi nu este nimic mai precis decât bătaia Inimii.

De asupra luminii vizibile este lumina invizibilă, pe care o examinează Inima, care mai repede ca lumina fizică cuprinde şi înconjoară globul pământesc, ajungând până la Luminile îndepărtate. Lumina  Inimii este,,firul de argint”, care leagă inima cu Cosmosul. De asupra căldurii vizibile este căldura Inimii care acţionează ca un paradis, înnobilând lumea din jur şi cea din depărtare.

La Educaţie pentru mediu educatorul va defini Inima ca izvor al vieţii, Soarele organismului. În Inimă e ascunsă taina vieţii. Mai presus de viaţa biologică este viaţa spirituală, care curge în inima omului.

De asupra schimbului biologic de substanţă este schimbul de substanţe spirituale pe care-l conduce Inima, comunicând cu inimile oamenilor. Inima hrăneşte Planeta cu curăţenie, atrăgând energiile cosmice şi răspândindu-le pe întregul glob pământesc. Inimile bune ale oamenilor, cu energiile lor de iubire, duc o luptă cu jertfire de sine pentru păstrarea şi dezvoltarea vieţii pe pământ.

La activităţile de muzică, educatorul va stimula degajarea şi aprobarea energiei sentimentelor înalte ale copiilor, va deschide Cerurilor inimile lor. De asupra muzicii pământeşte va răsuna Muzica Sferelor, a strunelor şi dangătul clopotelor spaţiale. Nu există sunet şi ritm muzical mai dulce şi mai fin decât sunetul şi ritmul Inimii. Ea trimite chemări spre unire celor, ale căror inimi s-au apropiat de Muzica Sferelor. Muzica Inimii rafinează spiritul.

Muzica Inimii înnobilează caracterul.
Muzica Inimii conduce spre unire.
Muzica Inimii te întroduce în Lumile Superioare.

La educaţia Fizică, care nu se desfăşoară niciodată în grădiniţă de către educatori, Educatorul luminat de Inimă, este obligat să le insufle copiilor:

Corpul este instrumentul sufletului şi locuinţa Inimii.
Corpul sănătos se creează prin Spirit sănătos.
Adevărata frumuseţe a corpului vine de la frumuseţea sufletului şi a Inimii.

Putem oare să ne imaginăm ce ar fi umanitatea reprezentată de corpuri sănătoase, însă inimi înrăite? Acesta ar fi ospăţul întunericului. Până nu se va însenina inima, nu vor pleca maladiile şi neputinţele, nu se poate ca turbarea Inimii în corpuri puternice să îngrozească lumile.

DVS, Inspirându-vă din ideile cărţilor Înţelepciunii , ve-ţi extinde Conştiinţa, ve-ţi deschide vederea spirituală a copiilor. Copiii se vor întoarce spre inima lor şi o vor îndrăgi. Chear şi educatorul va deveni mai sensibil, lărgindu-şi cu mult orizontul.

DASCĂLUL PLĂZMUITOR AL SUFLETULUI NOBIL AL COPILULUI îşi va dezvolta calităţile umane superioare, necesare pentru viaţa lui profesională: dragostea şi bunătatea, creativitatea şi spiritul noului, intuiţia şi înţelepciunea, optimismul şi răbdarea, înţelegerea măreţiei profesiunii sale şi modestia, luptându-se spre a merge mereu în Sus pe Scara de jos.

Educatorul se va pătrunde de importanţa faptului, că dacă va pune dragodte şi adevăr în ceea ce face, atunci ceea ce va construi el în copii va dura o veşnicie. Va fi un luptător, luptându-se zilnic împotriva presiunii ucigătoare, negativismului, fricii, conformismului, prejudecăţilor, ignoranţei şi apatiei. Având alături aşa aliaţi ca Standardele Naţionale Profesionale ale cadrelor didactice: Inteligenţa, Curiozitatea, Sprijinul Părintesc, Individualitatea, Creativitatea, Credinţa, Dragostea şi Râsul, se va simţi fericit pentru că profesia de dascăl îi permite să-şi trăiască zilele rodnic.

Şi va fi recunoscător pentru această viaţâ minunată şi experienţă celor care sunt părinţi, pentru că i-au făcut mare onoare de a-i încredinţa cea mai mare contribuţie a lor la eternitate – copiii săi.

Se va pătrunde cu înţelegere de faptul că este un dascăl şi îi va mulţumi lui Dumnezeu pentru aceasta în fiecare zi.

Este cazul să ne gândim şi noi, cei care am îmbrăţişat această nobilă profesie de dascăl, în ce măsură răspundem Standardelor de calitate amintite, ţinem oare Inima deschisă şi pentru Cer, şi pentru Pământ?

S-au poate este prea târziu să ne renaştem Inima?

Cel mai potrivit mi se pare aici să fac trimitere la istorisirea preluată din scrierile lui Şalva Amonaşvili, în care se spune: „A făurit creatorul oamenii, le-a dat cuvinte pentru comunicare şi gândire, i-a aşezat cu traiul într-o vale roditoare la poalele munţilor, i-a dăruit fiecăruia longevitate şi începu să observe: cum vor năzui ei spre perfecţiune. Trecea timpul, însă oamenii nu se dezvoltau. Picioarele lor nu mergeau mai departe de împrejurimile satului lor şi nu-i ridicau în Munţi. Ochii lor nu priveau la Cer şi nu se uitau în Inimă. Aşa şi îmbătrâniră ei”.

A decis Creatorul să clarifice ce se întâmplă. Se prefăcu în om şi veni la ei ca drumeţ. Înainte de apusul Soarelui, Se adunaseră oamenii în piaţă ca să vorbească cu drumeţul.

Le-a povestit cum e viaţa după orizont şi le-a propus:

– Vreţi să vă conduc să vedeţi cum trăiesc oamenii acolo?

– Eh, răspunseră ei cu tristeţe, e târziu deja, am îmbătrânit…

– Să mergem poate în Munţi, să privim la lume de pe pisc!

– Eh, oftară ei, e prea târziu pentru noi, nu mai avem puteri…

– Priviţi la Cer, le zice creatorul, şi eu vă voi povesti despre viaţa în Împărăţia Cerurilor!

Şi răspunseră ei: Suntem prea bătrâni, raţiunea noastră nu va înţelege povestirea ta.

Drumeţul se întristă. Dorind să înveselească oamenii le propuse:

– Haideţi să cântăm un cântec! şi se apucă primul să cânte. Însă oamenii observaseră că Soarele a asfinţit.

– E târziu de acum, ziseră ei, e timpul de somn…şi se împrăştiară pe la casele lor.

Drumeţul le strigă din urmă:

– Oameni, când viaţa e infinită şi neîntreruptă, nu este târziu nici pentru o izbândă!

Aşa şi nu s-au mai întors ei la chemare. Atunci îşi zise Creatorul:

– Voi lua eu de la oameni toate cuvintele-restricţii:„e târziu”, „nu se poate”, „e departe”, „e înalt”, „e greu”, „nu vom înţelege” şi voi insufla în Inimile lor bucuria nemărginitului. Poate că vor înţelege ei legea Mea: „Nimic nici odată nu e târziu, or, nu este sfârşit, ci numai început”.!

El aşa şi făcu şi aşteptă dimineaţa să vadă cum se vor schimba oamenii şi se vor duce oare ei cu Dânsul în Munţi?”

Grăbeşte-te, prietene, să-ţi deschizi Inima spre Cer şi spre Pământ!

Reţine criteriile pentru autoevaluare, sugerate de Înţelept:

– Cine iubeşte florile, acela e pe drumul Inimii.
– Cine cunoaşte năzuinţele spre înălţime, acela e pe calea Inimii.
– Cine gândeşte curat, acela e pe calea Inimii.
– Cine ştie despre Lumile Superioare, acela e pe drumul Inimii.
– Cine e pregătit pentru infinitate, acela e pe calea Inimii.

Vom chema deci Inima spre cunoaşterea Izvorului.

Trebuie de înţeles că esenţa Inimii aparţine Lumii Terestre, Lumii Spirituale, întregului Univers.

Lumile pot fi conştientizate în Inimă, însă nu în minte.

Astfel Înţelepciunea este opusă minţii, însă nu se interzice de a întări mintea prin Înţelepciune. O propunere sugerată de Şalva Amonaşvili pentru practica extradidactică:

Competiţie în manifestarea forţei Inimii.

În grădiniţă se anunţă Competiţie. Se întrec toţi: şi cadrele didactice, şi copiii. Directorul şi directorul adjunct pentru problemele gospodăreşti însufleţesc întrecerea prin exemplul propriu. Se întrec nu la alergări, nu la aruncarea discului, nu la sărituri, nu la luptă, nu la box, nu la tragere, nu la ridicarea greutăţilor, nu la forţa muşchilor. Competiţia aceasta e neobişnuită: cadrele didactice şi copiii se întrec în manifestarea forţei Inimii.

Această competiţie se desfăşoară fără arbitru, fără identificarea biruitorilor şi a locurilor premiate, fără recompense, fără mândrie, fără gălăgie.

Ziua întâi: Răbdarea făuritoare şi jos iritaţia.
Ziua a doua: Iubirea aproapelui şi jos duşmănia.
Ziua a treia: Bunătatea şi jos răutatea.
Ziua a patra: Colaborarea şi jos eu-l.
Ziua a cincea: Frumuseţea şi jos urâţenia.
Ziua a şasea: Recunoştinţa reciprocă şi jos ingratitudinea.
Ziua a şaptea: Se execută monumentul Inimii.

Şi fie ca competiţia, în manifestarea forţei Inimii să devină normă a modului de viaţă în grădiniţă.

Imaginea instituţiei este rezultatul colaborării productive a colectivului, a prestaţiei educaţiei de calitate.