Consultaţie metodică: Participarea completă şi egalitate în creşterea posibilităţii copiilor de a învăţa prin interacţiunea cu alţii. Promovarea participării copiilor la viaţa comunităţii

 Consultaţie, 25.11.2022

Participarea completă şi egalitate în creşterea posibilităţii copiilor de a învăţa din interacţiunea cu alţii. Promovarea participării copiilor la viaţa comunităţii.

EGALITATE: Conceptul de egalitate între copii, oameni, presupune respect reciproc faţă de identitatea personală şi culturală a fiecăruia. Se doreşte o atitudine şi un comportament egal faţă de fiecare om, astfel încât fiecare să participe pe deplin în societate. Prin acest concept se admite faptul că există diferenţe între copii, oameni, lucru care poate necesita aplicarea unor măsuri inegale pentru a atinge o abordare echitabilă.

ÎNVĂŢARE PRIN COOPERARE – estre o metodă, care îi ajută pe copii să relaţioneze şi să-şi dezvolte abilităţile de a lucra în echipă. Copiii lucrează împreună, învaţă unii de la alţii şi se ajută unii pe alţii. În acest fel, prin interacţiunile din interiorul grupului îşi îmbunătăţesc atât performanţele proprii, cât şi ale celorlalţi membri ai grupului.

METODE INTERACTIVE, PARTICIPATIVE DE ÎNVĂŢARE – sunt metode care stimulează interesul copilului pentru cunoaştere şi explorare, rezolvare creativă a problemelor şi sunt bazate pe învăţarea experienţială, pe valorizarea şi dezvoltarea potenţialului fiecărui copil. Aceste metode presupun lucrul în perechi şi grupuri mici şi mari, lucrul în cooperare/ colaborare.

INSTITUŢIE de educaţie timpurie – este o unitate de învăţământ în care se asigură o educaţie pentru toţi copiii din comunitate, indiferent de nivelul de dezvoltare, pentru o realizare deplină a potenţialului nativ, a sentimentului de demnitate şi respect de sine, precum şi a beneficierii de libertăţile fundamentale ale diversităţii umane. Diferenţele care pot exista între copii nu au nici o importanţă, iar variatele necesităţi ale acestora sunt recunoscute şi soluţionate, ţinând cont de stilurile şi de ritmurile diferite de învăţare. Reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Copiii din unitatea de învăţământ beneficiază de toate drepturile şi serviciile sociale şi educaţionale conform principiului ,, resursa urmează copilul”.

Participarea completă şi egalitate

Principalul motiv pentru promovarea frecventării grădiniţei obişnuite de către copii cu deficienţe ( sau din familii/ medii vulnerabile) constă în creşterea posibilităţilor lor de a învăţa din interacţiunea cu alţii şi în promovarea participării lor la viaţa comunităţii.

Deseori aceşti copii sunt excluşi din viaţa comunităţii, ei fiind ascunşi între pereţii casei dacă arată diferit de alţi copii, din cauza fricii şi/sau a superstiţiilor. Necesităţile lor nu sunt recunoscute deseori şi există şi opinia că ei nu pot contribui aproape deloc la viaţa comunităţii. Însă această izolare reduce şansele acestor copii de a învăţa, de a creşte şi de a se dezvolta la nivelul potenţialului lor nativ. În acest fel, ei sunt dublu dezavantajaţi! Frecventarea grădiniţei locale constituie pricipala modalitate de a asigura includerea tuturor copiilor în societate.

Procesul de învăţare la copii nu se desfăşoară exclusiv în cadrul grădiniţei/şcolii. Ei învaţă din familie, din contactul cu semenii şi prietenii lor, din participarea la diversele activităţi care au loc în comunitate. Din anume grădiniţa/şcoala contribuie la promovarea acestor forme diferite de învăţare.

Cadrele didactice au o responsabilitate specială – de a se asigura că toţi copiii participă din plin la viaţa societăţii şi că educaţia le oferă şanse egale.

“Prin educaţie pentru toţi ar trebui să fie posibil ca toate fiinţele umane, inclusiv cele cu dizabilităţi, să-şi dezvolte întreg potenţialul, să aducă folos societăţii şi, mai presus de toate, să se îmbogăţească prin diferenţa lor şi nu să fie depreciate. În lumea noastră constituită din diferenţe de toate felurile, nu persoanele cu dizabilităţi, ci societatea, în mare parte, are nevoie de educaţie specială pentru a putea deveni o veritabilă societate pentru toţi”.

BARIERE ÎN ÎNVĂŢARE

În grădiniţă/şcoală copiii trebuie să însuşească lucruri diferite. Unii copii par să însuşească rapid, alţii – mai încet. La unele activităţi/lecţii unii copii pot fi mai buni decât alţii.

Deseori nu cunoaştem motivul acestei situaţii, da, explicaţiile sunt diferite. De exemplu:

 “Aceşti copii sunt mai inteligenţi”…
 “Acest băiat calcă pe urmele tatălui său”…
 “Această fetiţă nu este atentă”…

Aceste trei explicaţii pot conţine un pic de adevăr. Dar, există şi altele, pe care trebuie să le luăm în consideraţie:

– “Pe acest copil, părinţii îi ajută: citesc împreună, se joacă, rezolvă probleme, ghicitori, sunt luaţi în braţe, le cântă…”
– “Familia lui este săracă, acest băiat nu are destulă mâncare”…
– “Această fetiţă nu aude la fel de bine ca ceilalţi copii, când se află în celălalt capăt al sălii de grupă”…

Puteţi distinge diferenţa? E simplu: faţă de primul set de explicaţii, cele din urmă acestea sugerează acţiuni, care pot fi întreprinse pentru a depăşi dificultăţile copilului cu care se confruntă: de exemplu: încurajarea . De exemplu, încurajarea părinţilor dea stimula dezvoltarea copilului lor prin jocuri, lecturi, excursii, plimbări etc. În cazul în care există suspiciunea că un copil ar putea avea o problemă cu auzul, îi puteţi găsi un loc mai în faţă,  sau, în cazul unui copil care are deficienţe de vedere, puteţi încuraja acţiunea de a fi luat de mâină, sau sprijinit de braţ când coboară/urcă scările, sau când e nevoie să ocolească un obstacol.

Acest mod de abordare a problemelor este mai util pentru copii, familia acestuia şi pentru DVS, în calitate de cadru didactic: ne spune ce trebuie de făcut pentru a ajuta anumiţi copii să depăşească barierele în învăţare.

Copiii care au deficienţe fizice, senzoriale şi intelectuale se pot confrunta cu multe dificultăţi în ceea ce priveşte învăţarea şi participarea la viaţa comunităţii. De ex., un copil şi-a pierdut unul din membre într-un accident, ori şi-a pierdut capacitatea locomotorie ca rezultat la poliomielitei, sau s-a născut cu membre deformate din cauza paraliziei cerebrale. Foarte frecvent aceşti copii sunt numiţi “handicapaţi” pentru că nu pot merge sau urca scările. Dar şi mai trist e faptul că acest handicap frânează dezvoltarea copilului şi sub alte aspecte. Din moment ce copilul nu se poate mişca prin sala de grupă/clasă sau cartier, precum ceilalţi copii,

– posibilităţile lui de a se încadra în viaţa comunităţii sunt, de asemenea, limitate. El ajunge mai greu la terenul de joacă, bibliotecă, piaţă, magazin, cinematograf etc.;
– poate să se ruşineze de corpul său;
– poate să-i lipsească încrederea în sine şi să evite jocul cu alţi copii etc.

Exerciţiu pentru cadrele didactice.

Gândiţi-vă ce alte consecinţe poate avea handicapul fizic asupra copiilor?

O sugestie:

Imaginaţi-vă cât de diferită ar fi viaţa DVS, dacă nu aţi mai putea merge!

Un mediu favorabil dezvoltării , oferă tuturor copiilor posibilităţi de a explora şi de a-şi dezvolta capacităţile şi înzestrările unice. Grădiniţa incluzivă este benefică pentru toţi actorii responsabili de educaţie, îar în special pentru copii.

Copiii cu dizabilităţi incluşi în grădiniţă/şcoală în interacţiune cu toti copiii, se bucură: de o

• dezvoltare cognitivă, motorie, de limbaj, socială şi emoţională, consolidată prin intermediul interacţiunilor semnificative cu cei de aceeaşi vârstă (se află între semeni şi formează relaţii importante pentru el);
• copiii învaţă să se socializeze prin comunicare şi interacţiunea cu ceilalţi colegi de grupă, îşi dezvoltă deprinderi mai bune de comunicare;
• se cunosc între ei, iar bunele relaţii şi starea de bine a acestora reprezintă o condiţie facilitatoare pentru învăţare şi dezvoltare;
• leagă prietenii prin aceste contacte, învaţă prin intermediul modelelor servite de ei;
• află despre interesele şi preferinţele pentru anumite activităţi (de ex., unii copii desenează, pictează, alţii încep să cânte la un instrument, alţii sunt „povestitori”, altora le place să creeze colaje, să vizioneze desene animate, să inventeze poezii, iar alţii sunt „campioni” la practicarea unui sport sau le place să observe natura etc.).
• capătă mai multă încredere în sine, exprimă mai multă mândrie pentru achiziţiile lor, se afirmă mai mult;
• sunt mai inteligenţi emoţional;
• reacţionează pozitiv la schimbări;
• construiesc o interdependenţă şi-şi dezvoltă capacitatea de a depăşi obstacolele;
• îi ajută să acumuleze noi cunoştinţe şi abilităţi; demonstrează o capacitate mai bună de rezolvare a problemelor, învaţă sa-şi accepte propriile forţe şi nevoi;
• învaţă respectul de sine, facând parte dintr-un mediu pozitiv normal;
• se află în familie alături de fraţi şi surori într-un mediu afectiv şi înţelegător;
• preiau model de formare a unui mediu familial, au nişte responsabilităţi în cadrul familiei;
• au atitudine pozitivă faţă de viaţă;
• obţin performanţe mai bune etc.
• Copiii majoritari:
• Devin mai sensibili faţă de nevoile celorlalţi;
• Învaţă mult mai bine să accepte diferenţele în raport cu persoanele cu dizabilităţi;
• extind diversitatea prieteniilor;
• învaţă să coopereze;
• îşi consolidează creativitatea,explorarea resurselor proprii, empatia;
• îşi dezvoltă răbdarea şi sentimentele de compasiune;
• îi acceptă pe ceilalţi ca persoane, nu ca simple etichete acordate acestora;
• sunt mai inteligenţi emoţional;
• reacţionează pozitiv la schimbări;
• rezolvă mai uşor conflicte;
• învaţă să-i ajute pe ceilalţi;
• nu au prejudecăţi şi stereotipuri;
• obţin rezultate academice mai bune etc.
• Cadre didactice şi alţi specialişti:
• aplică şi dezvoltă o minunată înţelegere a diferenţelor individuale;
• învaţă strategii de promovare a dezvoltării şi susţinerii stilurilor de învăţare variate ale tuturor copiilor;
• descoperă noi tehnici de învăţare pentru a veni în ajutorul copiilor care întâmpină dificultăţi;
• îşi extind cunoştinţele despre dizabilităţile copiilor;
• crează şi îmbogăţesc mediul educaţional pentru a încuraja înţelegerea şi flexibilitatea atitudinii referitoare la incluziunea copiilor cu cerinţe speciale;
• îşi dezvoltă sentimente de compasiune, bunătate şi respect faţă de toţi copiii;
• specialiştii (asistenţi sociali, pedagogi sociali, psihologi, logopezi, kinetoterapeuţi etc.) adoptă perspectiva holistică centrată pe copil, dezvoltă o reţea de servicii profesionale şi de resurse comunitare etc.
• Familia:
• obţine acces la informaţii privind dezvoltarea copilului;
• descoperă modalităţi de integrare a altor copii, împărtăşesc experienţa proprie;
• descoperă că şi altcineva le poate asigura copiilor lor un mediu securizat şi stimulativ;
• învaţă să accepte puterile şi nevoile propriului copil;
• devin mult mai implicaţi în educaţia copiilor lor;
• stabilesc prietenii şi relaţii de ajutorare reciprocă cu ceilalţi părinţi;
• acceptă că se aseamănă foarte mult cu ceilalţi părinţi;
• conştientizează că sunt parte a comunităţii educaţionale etc.

Pentru Comunitate beneficiile incluziunii sunt:

• membrii comunităţii dezvoltă o nouă înţelegere şi apreciere a diversităţii, sunt mai conştienţi de faptul că toţi oamenii au nevoi individuale;
• copiii devin membrii participanţi ai comunităţii şi contribuie la buna dezvoltare a acesteia;
• ajută la dezvoltarea solidarităţii şi toleranţei între membrii comunităţii;
• aduce avantaje financiare pe termen lung, deoarece educarea copiilor în grupe/clase incluzive costă mai puţin decât în grădiniţele speciale;
• previne şi reduce problemele sociale ale societăţii.
• Mijloacele financiare care se cheltuie pentru întreţinerea instituţiilor specializate (grădiniţe/şcoli speciale de tip internat) pot fi redirecţionate pentru a sprijini familia copilului cu dizabilităţi, şi, astfel, vor rămâne în comunitate etc.

CARE ELEMENTE ASIGURĂ O PRACTICĂ INClUZIVĂ EFICIENTĂ?

• Înţelegerea educaţiei incluzive în contextul drepturilor universale ale omului;
• Alocarea resurselor şi fondurilor care să sprijine procesul de incluziune a copiilor;
• Comunicarea cu părinţii, astfel încât aceştia să poată lua decizii bazate pe informaţii ţinând cont, mai mult decât situaţia din prezent, de opiniile părinţilor copiilor marginalizaţi în mod tradiţional,
• Asigurarea că managerii instituţiilor, cadrele didactice şi autorităţile din domeniul învăţământului conştientizează necesitatea incluziunii educaţionale a copiilor cu CES pentru dezvoltarea unor culturi şi practici instituţionale incluzive;

Asigurarea, că, educaţia anumitor grupuri de copii este considerată o prioritate la fel, ca educaţia altor grupuri de copii.

 Participarea completă şi egalitate în creşterea posibilităţii copiilor de a învăţa din interacţiunea cu alţii. Promovarea participării copiilor la viaţa comunităţii

ÎNCĂ O DATĂ DESPRE ARGUMENTE PENTRU O EDUCAŢIE INCLUZIVĂ SAU ÎN LOC DE CONCLUZIE:

Orientarea spre o grădiniţă/şcoală incluzivă poate fi justificată în baza mai multor categorii  de argumente:

1. Argument pedagogic: cerinţa, ca grădiniţa/şcoala incluzivă să educe toţi copiii împreună, înseamnă că, această instituţie trebuie să aplice metode de predare, care să răspundă nevoilor ce derivă din diferenţele inter-individuale.
2. Argument de ordin social: grădiniţa/şcoala incluzivă este capabilă să schimbe atitudinile negative faţă de diferenţe prin faptul că, îi educă pe toţi copiii împreună şi formează baza unei societăţi echitabile şi lipsite de discriminare.
3. Argument de ordin economic: probabil este mult mai puţin de costisitor să înfiinţezi şi să menţii o şcoală, care îî învaţă pe toţi copiii împreună, decât să creezi un sistem complex cu diferite tipuri de şcoli specializate pe anumite grupuri de copii. Dacă, desigur, aceste şcoli oferă o educaţie eficientă, atunci ele reprezintă mijloace mai eftine de furnizare a educaţiei pentru toţi.

Învăţarea prin cooperare, reprezintă forma de învăţare în grup a copiilor prin interacţiuni, astfel, încât aceştea cooperând îşi îmbunătăţesc propriile performanţe şi contribuie la dezvoltarea performanţelor celorlalţi. Învăţarea prin cooperare facilitează învăţarea reciprocă şi are loc atunci, când copiii lucrează împreună pentru a rezolva aceiaşi problemă, pentru a explora o temă nouă sau a crea idei noi, combinaţii noi.

Sarcină cadrelor didactice:

În proiectarea activităţilor, cadrele didactice trebuie să ţină cont de crearea oportunităţilor de învăţare prin cooperare, copiii fiind încurajaţi să interacţioneze în realizarea unei activităţi comune. La dispoziţia lor, se vor pune diverse materiale pentru a asigura procesul învăţării prin cooperare.

 Elemente de bază ale învățării prin cooperare

Interdependența pozitivă	Educatorul stabilește: –       scopuri comune („învață și vezi să învețe toți cei din jur”); –       recompense comune (dacă toți membrii grupului realizează un anumit lucru, fiecare va primi o bonificație); –       resurse comune (o coală de hârtie pentru întregul grup sau fiecare membru deține o parte din informație); –       roluri distribuite (cel care rezumă, cel care îi încurajează pe ceilalți, cel care formulează răspunsul etc.)
Interacțiunea directă	Copiii: –       se ajută unii pe alții să învețe, încurajându-se și împărtășindu-și ideile; – explică ceea ce știu altora; –       discută; –       învață unii de la alții. Educatorul: –       aranjează grupurile astfel încât copiii să stea unii lângă alții și să discute fiecare aspect al temei, pe care îl au de rezolvat.
Responsabilitatea individuală	–       fiecare membru al grupului este răspunzător de propria contribuție la îndeplinirea scopului propus; –       educatorul poate scoate în evidență răspunsul individual, alegând copiii din doi în doi sau alegând, la întâmplare, un membru al grupului.
Analiza activității grupului	– copiii reflectează asupra activității lor, decid asupra modului de îmbunătățire a eficienței acestui tip de activitate.
Deprinderi  interpersonale  și de grup	Copiii învață: –                     să conducă; –                     să comunice; –                     să ia decizii; – să aibă încredere; –                     să rezolve conflicte etc.