Oră metodică 11 noiembrie 2022
Tema: Impactul jocului didactic asupra dezvoltării aspectului gramatical al vorbirii copiilor de vârstă preşcolară
Obiectiv:
Procesul de formare a corectitudinii gramaticale a vorbirii preşcolarilor în contextul valorificării jocului didactic
Subiecte abordate:
- Condiţii psihopedagogice de eficientizare a procesului formării corectitudinii gramaticale a vorbirii preşcolarilor prin valorificarea jocului didactic
- Beneficiul jocului didactic asupra formării aspectului gramatical al vorbirii copiilor
- Implementarea jocurilor didactice verbale în cadrul tuturor activităţilor didactice şi extracurriculare.
CONCLUZII:
- Dezvoltarea cu succes a corectitudinii gramaticale a vorbirii preşcolarilor în contextul valorificării jocului didactic este asigurată prin selectarea jocurilor didactice în conformitate cu principiile: ştiinţific, al sistematizării, continuităţii, accesibilităţii, interdependenţei dintre teorie şi practică.
- Jocul didactic are impact benefic asupra formării aspectului gramatical al vorbirii copiilor în cazul valorificării lui în calitate de conţinut a unui sistem de activităţi organizate continuu şi sistematic.
- Procesul dezvoltării la preşcolari a corectitudinii gramaticale a vorbirii prin valorificarea jocului didactic se derulează eficient prin racordarea jocurilor didactice la particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor.
- Implementarea jocurilor didactice verbale în cadrul tuturor activităţilor didactice şi extracurriculare facilitează dezvoltarea cu succes a aspectului gramatical al vorbirii copiilor de vârstă preşcolară mare.
- Aplicarea în cadrul jocurilor a conţinuturilor şi sarcinilor gramaticale cu grad divers de dificultate, prin gradarea acestora de la simplu la complex optimizează dezvoltarea la preşcolari a vorbirii corecte din punct de vedere gramatical.
- Majoritatea cadrelor didactice promovează activ tehnologiile informative în aceste trepte ale sistemului educaţional, astfel ei dau prioritate formării de cunoştinţe, dar nu de competenţe, de atitudini. Chear şi în cadrul activităţilor de Dezvoltarea vorbirii, deseori se observă tendinţa cadrelor didactice de a informatiza procesul, punând pe masa copilului fel de fel de teste şi neglijând lucrul de îmbogăţire a vocabularului, de formare a pronunţiei şi corectitudinii gramaticale şi a abilităţilor comunicative.
- Este îngrijorător faptul că, nu se pune accentul pe învăţarea limbii literare. Limbajul familiar diferă mult de limbajul utilizat în instituţia de învăţământ. Educatorul trebuie să depună efort dublu în activitatea sa cu părinţii în formarea unui limbaj corect, literar. Numai un specialist cu o exigenţă aparte faţă de propria vorbire va fi capabil să-i formeze copilului un limbaj bogat, corect, frumos; capacitatea de a comunica, de a asculta şi a înţelege. Numai un pedagog cu un limbaj bine format, cu o cultură înaltă a exprimării în actul comunicării, cunoştinţe profunde în psihologia generală şi cea a vârstelor, cu pricepere corect formată de dirijare şi corelare a metodelor clasice şi contemporane, competent în aplicarea tehnologiilor participativ-active în procesul educaţional va reuşi să formeze personalităţi ce vor tinde spre obţinerea de performanţe în actul comunicării.
Într-un ceas bun ! celora pentru care educaţia lingvistică constituie obiectivul de bază al educaţiei unui ideal al personalităţii.





